Dorul de oameni

Sunt oameni pe care nu i-ai mai vazut sau de care nu ai mai auzit de ani si de care iti amintesti brusc, intr-o zi.

Ai vrea sa stii ce au mai facut, daca s-au casatorit sau nu, daca au copii, daca le e bine. Daca si-au schimbat job-ul, daca mai sunt in tara, daca acolo unde sunt zambesc. Daca sunt sanatosi, daca s-au ingrasat sau au slabit. Daca asculta aceeasi muzica de cand ii stiai, daca fac politica sau pledeaza pentru protectia mediului.

Ai vrea sa stii orice. Ai vrea sa-i mai stii.

Ai vrea sa vorbesti cu ei dar parca a trecut atat de mult timp de cand nu ai mai facut-o si de cand firul s-a rupt. Si parca nu stii cum sa faci un nod…

Si te intrebi de ce s-a rupt de fapt firul. Nu pare sa existe niciun motiv evident, nu pare sa justifice nimic distanta care s-a tot marit intre voi. Ti-aduci aminte ca au mai existat cateva incercari nereusite de a face nod si apoi… ai renuntat. Fara sa-ti mai pese si fara sa te mai intrebi de ce. Fara sa mai cauti explicatii si fara sa mai incerci nimic. Fara sa mai vrei sa stii la ce concert au mai fost, ce filme au mai vazut, unde au mai mers in concediu sau ce parerea au despre produsele eco. Fara sa te intrebi daca au avut vreo clipa nevoie de tine.

Dar sunt momente… cand dorul de oameni revine… si te enerveaza cumplit lipsa ta de indemanare in a face un amarat de nod!

Prin valuri catre vise

Buzele ii erau inghetate… .

Atatea ganduri si sentimente amestecate stateau la suete… atatea necuvinte bateau in fereastra dinspre plaja de vise, vrand sa evadeze… atatea culori se amestecau intr-un curcubeu al dorintelor bine pastrate in cufarul inimii sale.

Pasea pe nisipul rece al diminetii de iulie. Mirosea a mare. Mirosea a mare in sufletul ei, in ochii si in gandurile plecate departe si intoarse ca niste ecouri.

Soaptele valurilor ii patrundeau auzul ca un nonsens. Le lasase acolo de cu seara, le impaturise bine in zambetele scoicilor si le spusese “noapte buna”. Acum se intorcea si le gasea obosite. Pierdusera noaptea in asternuturile albe, asteptand. Erau acolo, alaturi de Bela cu pleoapele larg deschise strigand ziua de maine. Nici zambetele scoicilor, nici stelele nu le erau poveste pentru adormit.

Asezata, cu genunchii intre maini si capul plecat intr-o parte, Bela privea departe. Prin jocul valurilor. Departe. Cu razele diminetii pe fata si soaptele valurilor in par. Nu astepta nimic. Doar privea. Acolo unde nu fusese niciodata dar urma sa ajunga candva. Stia ca va ajunge. Acolo unde cuvintele erau culori si zambetele implineau vise. Acolo unde dorintele nu mai stateau ascunse, ci se plimbau agale mana in mana. Acolo unde pe corzile viorii canta linistea si pescarusii dansau printre acordurile fine…

..............................................................................................................................

In fotoliul din camera aflata in semintuneric o mana se aseza cuminte pe umarul ei.

-Bela…

Tresari. Intoarse capul si zambi.

Degetele ii erau incatusate… dar scria. Scria… vise.

Vreau si eu un copil...

...ca cei pe care tocmai i-am vazut!

In blocul de vis-a-vis locuieste o familie cu doi copii, un baiat si o fata. Baietelul cred ca este la scoala clasa a 2-a sau a 3-a, iar fetita are vreo 4-5 anisori. Mai devreme mama lor i-a strigat sa vina in casa. In secunda 2 s-au dus acasa!

Vreau si eu un copil asa de ascultator! O sa am? :)

Despre Oameni, cu O mare

Am cunoscut pana acum multi oameni cu adevarat valorosi, oameni deosebiti. Cu unii dintre ei am ramas prietena, cu altii doar pastrez legatura din cand in cand, iar despre altii nu mai stiu nimic.

Am cunoscut de asemenea oameni despre care nu stiam si poate nu voi sti niciodata cat sunt de valorosi ori deosebiti. Oamenii nu se arata asa cum sunt. Nici nu stiu daca este o greseala ori este ceva bun. Sau poate uneori nu ii vedem noi asa cum sunt, chiar daca ei se arata.

Ma bucura insa enorm cand mai descopar lucruri placute, surprinzatoare, frumoase, despre oameni despre care nu stiam ca sunt atat de Oameni!

Fiti Oameni, dragilor!