Prin valuri catre vise

Buzele ii erau inghetate… .

Atatea ganduri si sentimente amestecate stateau la suete… atatea necuvinte bateau in fereastra dinspre plaja de vise, vrand sa evadeze… atatea culori se amestecau intr-un curcubeu al dorintelor bine pastrate in cufarul inimii sale.

Pasea pe nisipul rece al diminetii de iulie. Mirosea a mare. Mirosea a mare in sufletul ei, in ochii si in gandurile plecate departe si intoarse ca niste ecouri.

Soaptele valurilor ii patrundeau auzul ca un nonsens. Le lasase acolo de cu seara, le impaturise bine in zambetele scoicilor si le spusese “noapte buna”. Acum se intorcea si le gasea obosite. Pierdusera noaptea in asternuturile albe, asteptand. Erau acolo, alaturi de Bela cu pleoapele larg deschise strigand ziua de maine. Nici zambetele scoicilor, nici stelele nu le erau poveste pentru adormit.

Asezata, cu genunchii intre maini si capul plecat intr-o parte, Bela privea departe. Prin jocul valurilor. Departe. Cu razele diminetii pe fata si soaptele valurilor in par. Nu astepta nimic. Doar privea. Acolo unde nu fusese niciodata dar urma sa ajunga candva. Stia ca va ajunge. Acolo unde cuvintele erau culori si zambetele implineau vise. Acolo unde dorintele nu mai stateau ascunse, ci se plimbau agale mana in mana. Acolo unde pe corzile viorii canta linistea si pescarusii dansau printre acordurile fine…

..............................................................................................................................

In fotoliul din camera aflata in semintuneric o mana se aseza cuminte pe umarul ei.

-Bela…

Tresari. Intoarse capul si zambi.

Degetele ii erau incatusate… dar scria. Scria… vise.