Prin valuri catre vise

Buzele ii erau inghetate… .

Atatea ganduri si sentimente amestecate stateau la suete… atatea necuvinte bateau in fereastra dinspre plaja de vise, vrand sa evadeze… atatea culori se amestecau intr-un curcubeu al dorintelor bine pastrate in cufarul inimii sale.

Pasea pe nisipul rece al diminetii de iulie. Mirosea a mare. Mirosea a mare in sufletul ei, in ochii si in gandurile plecate departe si intoarse ca niste ecouri.

Soaptele valurilor ii patrundeau auzul ca un nonsens. Le lasase acolo de cu seara, le impaturise bine in zambetele scoicilor si le spusese “noapte buna”. Acum se intorcea si le gasea obosite. Pierdusera noaptea in asternuturile albe, asteptand. Erau acolo, alaturi de Bela cu pleoapele larg deschise strigand ziua de maine. Nici zambetele scoicilor, nici stelele nu le erau poveste pentru adormit.

Asezata, cu genunchii intre maini si capul plecat intr-o parte, Bela privea departe. Prin jocul valurilor. Departe. Cu razele diminetii pe fata si soaptele valurilor in par. Nu astepta nimic. Doar privea. Acolo unde nu fusese niciodata dar urma sa ajunga candva. Stia ca va ajunge. Acolo unde cuvintele erau culori si zambetele implineau vise. Acolo unde dorintele nu mai stateau ascunse, ci se plimbau agale mana in mana. Acolo unde pe corzile viorii canta linistea si pescarusii dansau printre acordurile fine…

..............................................................................................................................

In fotoliul din camera aflata in semintuneric o mana se aseza cuminte pe umarul ei.

-Bela…

Tresari. Intoarse capul si zambi.

Degetele ii erau incatusate… dar scria. Scria… vise.

File de poveste

Un vis de departe uimeste privirea,

Culoarea din suflet cunoaste iubirea.

Cuvinte nerostite cad ca o ploaie,

Petale de zambet se zbat pe o foaie...

Calutul de alb zburda-n suras

O aripa-ntinsa se-neaca in plans...

Printesa de trefla se-ncrunta in vis,

Copilul se naste in pumnul deschis.

Un joc de fetite vesel danseaza,

Un cuget albastru fericirea serbeaza.

O floare de colt pe muntele vietii,

Asterne eternul in roua diminetii.

Sub soare alearga plete negre de cantec,

Prin vantul salbatic soseste-un descantec.

...............................................................

Prin codrii de-ntamplare alearga calare,

Calutul de alb il duce spre soare.

Prin vai cu taine dulci se rataceste,

Prin valuri cu sirenele pluteste....

........................................................

Sunt ani de cand batranul rataceste,

Sunt mii de mari pe care le iubeste!

Sunt multe piscuri inca neatinse,

Sunt torte inca neaprinse…

Nascut in pumnul de printesa larg deschis,

Un suflet calator acum s-a stins....

(2006)

Despre Oameni, cu O mare

Am cunoscut pana acum multi oameni cu adevarat valorosi, oameni deosebiti. Cu unii dintre ei am ramas prietena, cu altii doar pastrez legatura din cand in cand, iar despre altii nu mai stiu nimic.

Am cunoscut de asemenea oameni despre care nu stiam si poate nu voi sti niciodata cat sunt de valorosi ori deosebiti. Oamenii nu se arata asa cum sunt. Nici nu stiu daca este o greseala ori este ceva bun. Sau poate uneori nu ii vedem noi asa cum sunt, chiar daca ei se arata.

Ma bucura insa enorm cand mai descopar lucruri placute, surprinzatoare, frumoase, despre oameni despre care nu stiam ca sunt atat de Oameni!

Fiti Oameni, dragilor! 

Primavara

A venit primavara si parca nu stiu ce sa fac cu ea. Incerc sa o prind cu ambele maini dari imi aluneca printre degete. E alunecoasa fara florile din pom si iarba verde.

M-am tot gandit cum s-o tin pe loc, unde as putea s-o inchid cu cheia, cum as putea s-o conving sa ramana. Nu-mi iese. Ea tot de capul ei este. Tot ce vrea ea face. Exact ca fiu-meu.

Spune c-o sa stea putin caci o goneste vara de la spate.

Atunci macar sa trimita ploile in alta tara. Sau in alt oras.

Eu o vreau cu flori in pomi si soare bland.

Acum realizez (sau am mai realizat?) ca daca ar fi sa aleg un anotimp in care sa ma transform, Ea ar fi. Primavara!

Bine a venit!

Poate cuiva ii este dor de Florile de cais...

Culori… mii de culori…

Fluturasi in razele de primavara ale soarelui… Si mii de picaturi… cu sunete de cristal plutesc pe norii pufosi .

Cartile de joc se imprastie pe jos. Batrana le priveste cu ochii incetosati.

Caisii infloriti ii mangaie pletele blonde. La cei 16 ani ai ei, caisii ii erau cei mai buni prieteni dintotdeauna.

Rochia se agatase in trunchiul unuia dintre ei. Pletele ii acopereau ochii nelasand-o sa vada cum ar putea desface rochia fara sa o rupa.

-La naiba!

O mana pe umar:

-Te pot ajuta?

Copila isi ridica speriata ochii. Obrajii rosii ii faceau acum ochii de un albastru mai tulburator.

-Cine esti? Ce doresti de la mine?

-Sunt Horia, proprietarul livezii in care te plimbi dumneata.

Copila ar fi vrut sa poata disparea…sau sa devina invizibila.

-Dumneata cine esti?

-Sunt... Ana-Maria… am venit la bunica… in vacanta de primavara…

-Incantat!

-…imi place livada dumitale. Iubesc mult caisii infloriti… Te rog sa ma ierti ca am intrat fara a cere voie…

-...mda... incerc… dar cu o conditie.

Il privea uimita si putin speriata.

-… sa ma lasi sa te ajut sa-ti desprinzi rochia din trunchiul caisului pe care atat de mult il iubesti.

Tanara zambi.

Bunica o striga dar Ana Maria nu auzise. Era plecata departe, intre casii infloriti unde il cunoscuse pe Horia. Din cand in cand se incrunta la gandul ca l-ar putea placea mai mult decat trebuie. El avea o livada plina de caisi infloriti... Si tocmai caisii care ii placeau atat de mult Anei Maria.

“Oare ma place? Cum ar putea? El e atat de chipes, atat de… iar eu… N-o sa ma placa niciodata! Si in plus, bunica nu are nici macar un cais!”

-Ana Maria, Ana Maria!

Tanara tresari:

-Da, bunico!

-Ana Maria, te cauta un tanar. Vino, draga bunicii!

-Buna, Ana Maria!

-Buna ziua, Domnule!

-Ma intrebam daca ai putea sa ma insotesti maine intr-o plimbare prin livada bunicii.

“Livada bunicii? Deci nu este livada lui! Deci si el este in vacanta? Deci m-ar putea placea?!”

-Ana Maria, te supara intrebarea mea?

-Ah, nu Domnule! Va multumesc pentru invitatie, mi-ar face placere!

-Ramane deci pe maine dimineata? Trec sa te iau pe la 10?

-Sigur ca da, am sa va astept!

-In regula. O seara frumoasa iti doresc!

-Multumesc, Domnule!

Tanarul dadu sa plece dar se intoarse brusc:

-Ana Maria, vrei te rog sa imi spui Horia?

Fata se inbujora:

-Sigur Dom.., Horia!

-Pe maine, atunci!

-Pe maine...

Cocosul canta deja de cateva minute iar soarele batea in geam, insa fetei nu ii venea sa deschida ochii. Ar fi vrut sa mai ramana acolo, in livada, cu el, tinandu-se de mana. Cocosul insista. Ana Maria deschise lenes ochii. Pe geam se vedea albastrul cerului cu urme de soare din loc in loc. Era o zi superba de primavara.

-Buna dimineata, bunico.

-Buna dimineata, draga bunicii.

-Bunico... stii... Horia m-a invitat la o plimbare prin livada bunicilor lui.

-In livada ta preferata, in care te furisezi de la 10 ani?

-Da, buni, printre caisii “mei”. Ii cunosc de atata vreme incat ii simt ca si ai mei. Sunt prietenii mei cei mai buni.

-Si nu vad unde e problema. Sau, e vreo problema?

-Nu... nu e... doar ma gandeam daca sa merg...

-Horia imi pare un tanar respectuos, elegant si bine educat, nu vad de ce nu ai merge.

-... da, buni, ai dreptate. Am sa merg. Trece sa ma ia pe la 10. Iar acum da-mi ceva de mancare, caci aerul asta de la deal imi face o foame de lup in fiecare dimineta!

-Ana Maria!

-Da, bunico!

-Horia a sosit!

-Ies intr-un minut!

-Buna, Ana Maria!

-Buna Horia.

-Esti pregatita sa revezi caisii?

-Pentru caisii mei sunt pregatita oricand! Ah, de fapt ai tai, dar... stii... eu…

-Sa mergem!

Livada era mai colorata ca oricand iar parfumul caisilor infloriti, plimbat de adierea vantului pe intreg dealul, te ametea. Ana Maria era incantata. Parca toate simturile ei o luasera razna. Zambea fara incetare si atingea fiecare trunchi de cais, mirosind crengile ce atarnau incarcate de flori.

Horia o privea cu rabdare si curiozitate. Ii studia fiecare miscare si ii poza in minte fiecare zambet. Mainile ei pe trunchiurile caisilor pareau coborate din povesti, cu degete lungi si subtiri, iar buclele blonde tresareau la fiecare miscare si intoarcere a capului, parand sa aiba propria viata.

La un moment dat se oprira. Se priveau zambind unul pe celalalt. Horia o lua de maini:

-Vezi, Ana Maria, au inflorit caisii pentru tine... doar pentru tine, doar azi, pentru totdeauna!

................................................................................................................................................

Atunci natura ii logodise iar caisii le fusesera martori. Atunci, acolo fusese primul lor sarut...

Horia nu-i mai era alaturi de o luna, deja. Plecase acolo. O astepta.

Batrana stranse cartile de joc imprastiate pe jos si iesi pe veranda sa mai priveasca o data caisii. Inflorisera pentru ea... doar pentru ea, doar azi, pentru ultima data...