luni, 23 mai 2011

vineri, 20 mai 2011

Bujor cu bujor se face buchetul

Ieri am cumparat, cand am iesit la plimbare cu David, 5 bujori. Doi dintre ei erau deja infloriti, prin urmare deja se scutura. Acum 5 minute am ridicat de pe jos cateva petale si mi-am adus aminte de ceva. Ceva ce nu voi uita niciodata banuiesc, din moment ce pana la varsta asta nu am facut-o.
Maine e ziua mea, caci printre altele ma cheama si Elena. Acum multi ani, cand tot Elena ma chema si tot ziua mea era, cand eram in scoala generala, nu mai stiu exact in ce clasa, cand se suna de pauza iar eu nu mai stiu ce faceam, m-am pomenit cu toti baietii din clasa mea, unul cate unul, in fata bancii. Fiecare din ei avea in mana un bujor. Fiecare din ei mi l-a daruit, m-a pupat si mi-a spus "la multi ani". Am fost atat de uimita si placut surprinsa pe cat sunt si acum, cand imi amintesc. Ulterior am aflat ca toti bujorii fusesera adusi de un singur coleg (poate din gradina lui, caci statea la curte), de unul din colegii cei mai slabi la invatatura, cei mai urati, cel mai prost imbracati. Nu-mi amintesc sa ma fi intrebat atunci de ce a facut gestul ala.
Oare e prea tarziu sa ma intreb acum? Nu cred ca voi afla niciodata raspunsul.
Pot doar sa judec, cu mintea de acum, ca un copil sarac (pentru ca era sarac si poate de aceea era si slab la invatatura si prost imbracat si poate nu era deloc urat caci gusturile mele de atunci imi sunt acum indoielnice:) a facut un gest de oameni cu suflet bogat. Multumesc acum, caci mintea de atunci si entuziasmul primirii acelei atentii deosebite din partea tuturor colegilor, pesemne ca nu m-au facut sa multumesc cu adevarat cui trebuia.
La multi ani, Costel!

miercuri, 18 mai 2011

Cum mai adorm unii-episodul 2


De data asta eram langa el! N-a durat mai mult de 2 minute! :)

luni, 16 mai 2011

Cum adorm unii...

Uite asa!


Cu doar 5 minute inainte il lasasem singur pentru ca a zis ca nu face nani! Am venit la calculator si l-am auzit de aici tzacanind cu jucariile. Pana la un moment dat cand m-am dus si l-am gasit asa cum il vedeti! Acum e in patut, doarme ca oamenii "normali"! :)))

Somn usor! :)

marți, 10 mai 2011

De-ale lui Taz

Saptamana trecuta, fiul meu a "capatat" in final pasaportul pe care nu ne-am invrednicit sa-l ridicam pana cum de la Directia cu pricina. Are cea mai serioasa fata posibila. Zici ca-l pusesera la zid, saracul!

Sambata, tot fiul meu (sau al nostru sa zicem ca' are si tata :))) a facut cunostinta cu RATB-ul. Am fost in parcul Tineretului cu tramvaiul, intrucat masina noastra este in service. Trecand pente faptul ca noi eram echipati de parca plecam la razboi (rucsac cu lopatica, galeata, papa, etc....), lui i-a placut. I-a zis ieri lui taica-sau ca mai vrea cu "dandaiu'". Nu stiu de ce are el asa o pasiune pentru tramvaie. Eu una mi-am amintit cat de nasol e sa mergi cu transportul in comun la noi: galagie, mizerie, aglomeratie, mirosuri...
Revenind la parc, acolo s-a indragostit pe loc, dragoste la prima vedere, de Maia, o fetita de 2 ani si ceva tare vesela si jucausa. I-a tras asta mica un pupoi de nu mai stia de el. Iar el s-a plimbat ca un catel dupa ea prin tot locul de joaca. Unde era Maia era si "Dandin", cum se autointituleaza el! O mai si striga daca nu raspundea la comenzi! Dragostea asta, deh, ce sa-i faci!?

Tot dintre pasiunile lui fiu-meu as mai putea sa enumar: buzu- autobuzul, ghin-ghin-ghin (gunoierii si cosurile de gunoi), nenea-orice nene trece pe langa noi, tinta-orice tanti trece pe langa noi, brumbruma-umbrela, mai nou.

In rest, ce sa va mai spun: e foarte pasionat de toate fetitele pe care le vede, mai ales de cele mai mari decat el. Restul pentru el sunt "bebe" chiar daca au niste luni in plus. El e "maaaaaeeee"! :)

Si iaca si cateva poze cu Maia despre care spuneam mai sus:




miercuri, 4 mai 2011

marți, 26 aprilie 2011

Pastele nostru in imagini

Hristos a inviat!
Pastele nostru a fost cam asa:

Am vopsit oua....



M-am spalt pe ochi cu apa cu un ou rosu inauntru...

Am ciocanit oauaaaaaaaa... aproape pe toate!


M-am fotografiat cu Raluca si Dragos...

M-am jucat cu Raluca si Dragos...


Am descoperit nisipul!






Printre astea, am mancat, am dormit, am alergat mult si am stat afara la fel de mult!
Sper ca si voi ati avt un Paste frumos!

joi, 21 aprilie 2011

Ce mai vrea sa faca fiu-meu...

  • Sa conduca  masina lui taica-sau
  • Sa se spele toata ziua pe maini cu sapunul nostru
  • Sa inchuie usa cu cheia
  • Sa mature
  • Sa rupa florile
  • Sa nu primeasca biscuiti "ciobiti"- adica trebuie sa fie perfect intregi iar dupa ce musca din ei trebuie sa fie tot intregi
  • Sa se joace cu cardul meu de "salariu"
  • Sa se urce sus, cat mai sus pe mobila si pe orice altceva este posibil
  • Sa bage musai lucruri mari in spatii mici
  • Sa se faca mare ca tati (noi, toti ceilalti de pe langa el, in afara de taica-sau, suntem mici)
  • Sa ne stearga ochelarii mie si lui taica-sau si apoi sa ni-i puna la ochi
  • Sa scrie la calculator in documentul lui
  • Sa ude singura floare care mi-a mai ramas
  • Sa puna balsam in masina de spalat
  • Sa ia orice din rafturi cand mergem la cumparaturi
  • Sa se dea cu crema mea de maini
...si cine mai stie ce!

miercuri, 20 aprilie 2011

De tinut minte!

„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii, de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi, dar nu din voi
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteti gazdui trupul, dar nu si sufletul,
Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar in vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.”

Kahlil Gibran

marți, 19 aprilie 2011

Merita vazut!

L-am primit pe mail si mi-a placut tare mult!
Si cum nu am timp de altceva, macar atat sa va impartasesc!
Vizionare placuta!

N-am timp...

...de scris si nu ma pot concentra. As avea sa va spun cate ceva despre:
  • cautarea de bona
  • ce am mai gatit pentru noi si David
  • ce nazbatii mai face Taz si cum ne jucam in casutza de la iepuras
  • cateva poze din parc cu varisoara Miruna (verisoara lui David, respectiv nepoata mea)
  • ce-mi mai trece prin bibilica legat de cum va fi cand voi pleca la serviciu si nu voi mai fi langa David

Si cred ca mai sunt chestii despre care as scrie dar pur si simplu nu am timp si nu ma pot concentra!
Sa aveti o saptamana a patimilor cat mai usoara!

vineri, 15 aprilie 2011

Aprilie in Predeal












Locul de joaca e trist!

Caci e singur si infrigurat! Asteapta privara, caldura si copiii!

Poze de la munte

Asa cum am promis, o sa va impartasesc aici cateva poze din excursia noastra la Prdeal, chiar daca ma asteptam sa gasesc acolo Primavara si nu a fost deloc asa!
Voila!





Activitati prea multe nu am avut dar se pare ca i-a priit lui David pentru ca a dormit si a mancat foarte bine cat am stat acolo!
Sper ca la urmatoarea vizita sa putem sta mai mult pe afara si sa ne jucam in aer liber!

Mai putin de 2 ore si ceva...

...am pentru mine pe zi. Cand doarme David. In ultimele zile nu le-am avut nici pe astea pentru ca multe, multe lucruri am avut de facut in casa: mancare, spalat, curatenie, etc...
Ei bine in orele astea, atunci cand le am, scriu aici cateva randuri pentru ca parca asa mai comunic si eu cu lumea. Nu stiu daca ma citeste cineva aici, pentru ca n-am primit decat vreo doua comentarii ratacite, dar poate totusi...

luni, 11 aprilie 2011

In direct din Predeal-episodul 2

Eu primavara nehotarata cum e asta nu am mai vazut. Acum ninge, acum e soare, acum bate vantul de te ia pe sus, acum e soare iar!
Am reusit azi sa dam o fuga prin Sinaia si sa ne plimbam putin. La intoarcere, cu cateva sute de metri inainte de intrarea in vila am ramas cu masina... blocata! Patinaj de clasa I! Nici vorba sa mai vrea sa urce. Dupa noi au mai ramas inca 3 masini. A reusit sotu' pana la urma sa aduca masina in curte dupa vreo 3 ore. Bine ca a reusit! Apoi a iesit soarele si parea ca se incalzeste. Acum jumatate de ora a inceput iar sa ninga. La naiba cu ea de vreme. Am vrut la un moment dat sa plecam de azi, sa ne intoarcem acasa. Dar vazand noi ca vrea se imbuneaza (asa am crezut), am zis ca mai ramanem pana maine asa cum planuisem initial. Iaca vremea iar e rea, iaca, iaca, iaca-asa! As trage o injuratura dar sunt o Doamna si mai presus de toate o mama, asa ca nu-mi permit.
Prin urmare, vom pleca maine spre Bucuresti, cu catel, cu purcel si cu masina, asta e mai important! Deocamadata vad ca Taz mai rezista si nu e inca plictisit total! Isi mai face de lucru cu "tititzele" si il mai scoatem pe afara 10 minute! Acum doarme si sper s-o mai faca macar o ora de acum incolo!
Si uite-asa, gata-gata-i vacanta!

duminică, 10 aprilie 2011

In direct din Predeal

In sfarsit mi-a adormit copilul! Drept pentru care am baut o cafea linistita, am fumat o tigara si am venit sa va spun in direct ce teapa mi-am luat cu vremea asta pacatoasa! Nici eu n-as fi vrut sa-mi vad fata in masina cand, dupa ce am trecut de Sinaia, observam masini cu multa zapada pe ele. Nu a durat mult si Doamna (zapada) m-a convins ca masinile nu veneau de mai sus (cum speram eu), ci chiar din Predeal unde am ajuns dupa putin timp. Ninge si e vant. Un vant napraznic. L-am scos putin pe David afara si s-a speriat de cat e de puternic vantul. Am facut stanga imprejur si ne-am intors in vila. 
Mare noroc cu vila.  Pana acum a fost scaparea. Au loc de joaca cu multe jucarii si mai este aici si o fetita (tititza-cum zice David) cu care se poate juca Taz. "Juca" e totusi mult spus pentru ca fetita nu e prea comunicativa, iar el nu prea stie inca sa agatze! :) Tot aici, la locul de joaca este si calculatorul de unde scriu acum. So, cazarea e super ok pana acum, mancarea a fost foarte buna la pranz, preturile sunt oarecum ok. E cald si bine, e curatenie, au patut si scaun de masa pentru copii. Camerele sunt mari si frumoase, cu mobila noua si practica, baia e la fel de mare, curata si dotata cu de toate (nu stiu daca au feon, eu n-am nevoie asa ca nu m-a interesat).  Am inteles de la un prieten ca a fost vila Ultrapro-ului (K-Tech) pana sa falimenteze. E facut cu bun gust si de calitate, zic eu! Oricum, cui vrea sa mearga la munte cu copilul mic i se potriveste.
In rest, numai de bine daca si vremea asta o sa-si revina cat de cat macar maine. Nu de alta dar Taz se va plictisi si va vrea afara. Si noi am vrea sa ne plimbam putin si sa-i aratam muntii. Si Predealul. Si poate si Sinaia sau Poiana Brasov. Vom trai si vom vedea!
Poze la intoarcere ca n-am cu mine utilaje.
Salutari!

vineri, 8 aprilie 2011

Pe scurt

1. E atat de liniste in casa cand doarme David incat ma intreb cum de poate dormi.
2. Vremea asta de afara este de rahat si ma enerveaza la culme!
3. Maine am fooooarte multe treburi! Pregatesc plecarea la munte! :)
4. Sunt foarte obosita iar David este foarte nervos. Cred ca il supara premolarii, care probabil s-au gandit sa iasa si ei. Iar la stomatologie avem programare abia pe 19 aprilie! :(
5. Bine ca e vineri! Cam lunga saptamana asta! cate zile a avut?
6. Va povestesc cum a fost la munte si va aduc poze! Sper sa iasa bine! Excursia nu pozele!

Va pup!

joi, 7 aprilie 2011

Ce noroc pe unii!

Eu am iesit din tara prima oara in 2007. Aveam 29 de ani. Fiu-meu a mers ieri cu tati si cu mami sa-si faca pasaport, ce puii lui! Doar mai are 5 zile si implineste 1 an si 7 luni. Era timpul, nu?
Bine macar ca a fost liber si nu am stat pe la cozi. Cum am ajuns am si intrat la o tanti in birou care s-a ocupat de noi cu o "dragalasenie" deosebita! Mai ca nu ne-a spus "hai mai repede ca' ma plictisiti". Era totusi un copil de fata si s-o fi rusinat de el!
Nu va spun cum a fost cu poza. Fiu-meu cand trebuie sa stea jos, sta in picioare si cand trebuie sa stea in picioare sta jos. Ieri trebuia sa stea in picioare. N-a stat prea mult. A iesit o poza cu parul valvoi si gura cascata. Doamna "dragalasa" ne-a intrebat cu "delicatete": "ramane asta sau cum? Ca' alta nu stiu daca ii putem face.". Am fi putut noi, dar ne trebuia ceva rabdare, mai ales Doamnei. A ramas asa cum a iesit si cu asta-basta! 
Oricum, mi se pare o idiotenie asta cu poza la copii atat de mici, pentru ca ei se schimba foarte mult, iar pasaportul cica e valabil 3 ani. Pai peste 3 ani o sa mai stea Taz cu gura deschisa ca sa-l verifice nenea de la vama? Zau asa! 

marți, 5 aprilie 2011

Ii pun cashcheta!

Eu nu stiu ce sa ma mai fac cu copilul asta! Ma aduce la disperare, exasperare, extenuare si alte de-astea!
In 3 zile s-a lovit de zici ca a facut razboiul! Nu are stare o clipa! Se catara pe unde nici cu gandul nu gandesc si se joaca cu tot ce nu inseamna jucarii!
Ia priviti-l!

Taica-sau zice sa-i luam o casca, dar ce credeti ca va face cu ea? In niciun caz nu o va tine pe cap! Probabil o va roade sau isi va da CU EA in cap!

luni, 4 aprilie 2011

Intrati si dati-mi like-uri!!!!!!!!!!!!!!!

http://www.facebook.com/SfatulParintilor.ro?sk=app_4949752878#!/photo.php?fbid=176958642355268&set=o.162318953813927&theater

Cum pescuiesc delfinii

Si mergem si la munte!

Sper sa ii placa lui Taz, pentru ca mai mult pentru el mergem. Cazarea pare ok, iar de facut pe acolo cate ceva 'om gasi noi!
Va povestesc cu a fost cand ne intoarcem. Daca am timp. :)

Vinete cu pui la cuptor

Pentru ca trebuia sa gatesc ceva si pentru ca vazusem ca au aparut vinetele prin piata (nu la preturi foarte mici, dar mi s-a facut pofta), m-am gandit sa fac ceva cu vinete. A gasit o reteta pe internet, pe care nu am modificat-o de data asta foarte tare (am adaugat doar oua si rozmarin, fata de ce era).

Iata despre ce este vorba:

Ingrediente:
  • 6 vinete
  • 500 g piept de pui
  • o ceapa mare
  • 750 g rosii
  • 2 ardei grasi
  • 300 g ulei de masline
  • patrunjel
  • sare
  • piper
  • rozmarin
Preparare:
  • Vinetele se spala si se taie felii. Se dau cu sare si se lasa 30 minute, dupa care se spala si se lasa la scurs. Se aseaza intr-o tava, se stropesc cu 100 g ulei de masline si se baga la cuptor pentru 30 minute.
  • Carnea de pui se trece de 2 ori prin masina de tocat si se prajeste intr-o tigaie cu ceapa, ardeiul si 100 g ulei de masline. Se adauga condimentele.
  • Se unge un vas cu ulei de masline si se pun straturi dupa cum urmeaza: vinete, carne, rosii, patrunjel, vinete. Deasupra am adaugat 5 oua batute.
  • Se baga la cuptor pentr 40 minute.


Sunt delicioase!
Pofta mare sa aveti!

vineri, 1 aprilie 2011

Sa aveti un week-end frumos!

Gata vacanta!

Dupa lupte seculare care-au durat cat au durat, avem vacanta de vara rezervata.
Vom merge aici , cu agentia asta.
Sper sa fie ok la cat m-am chinuit. Ba nu aveau camere, ba nu aveau in perioada aia, ba nu aveau suficiente, bal bla bla!
M-a cam obosit proiectul asta dar pana la urma a iesit!
Acum planuiesc o iesire la munte peste o saptamana. Cu Taz. :)
Wish me luck!

joi, 31 martie 2011

Trebuie sa vedeti asta!

dati click!


http://shine.yahoo.com/event/momentsofmotherhood/twin-baby-boys-have-a-conversation-2469953

Ce-ti doresti cu adevarat

O poveste primita pe mail...

"Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari.
Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti.
"Nu foarte mult timp."au raspuns pescarii la unison."Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?"
Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor."Pai, si ce faceti in restul timpului?" a intrebat turistul "Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitara cateva cantece si tot asa.... Avem o viata plina." Turistul i-a intrerupt, "Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare." "Si dupa asta?" au intrebat pescarii."Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o
a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera." "Si cam cat timp ne-ar lua asta?" au intrebat pescarii.
"Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul."Si dupa asta?""Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat
interesant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!"
"Milioane? Serios? Si dupa asta?" au intrebat pescarii."Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi."
"Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani?" au intrebat mexicanii. "

miercuri, 30 martie 2011

File de poveste

Un vis de departe uimeste privirea,
Culoarea din suflet cunoaste iubirea.
Cuvinte nerostite cad ca o ploaie,
Petale de zambet se zbat pe o foaie...
Calutul de alb zburda-n suras
O aripa-ntinsa se-neaca in plans...

Printesa de trefla se-ncrunta in vis,
Copilul se naste in pumnul deschis.

Un joc de fetite vesel danseaza,
Un cuget albastru fericirea serbeaza.

O floare de colt pe muntele vietii,
Asterne eternul in roua diminetii.
Sub soare alearga plete negre de cantec,
Prin vantul salbatic soseste-un descantec.

...............................................................

Prin codrii de-ntamplare alearga calare,
Calutul de alb il duce spre soare.
Prin vai cu taine dulci se rataceste,
Prin valuri cu sirenele pluteste....

........................................................

Sunt ani de cand batranul rataceste,
Sunt mii de mari pe care le iubeste!
Sunt multe piscuri inca neatinse,
Sunt torte inca neaprinse…


Nascut in pumnul de printesa larg deschis,
Un suflet calator acum s-a stins....

(2006)

marți, 29 martie 2011

Azi n-am chef...

...sa scriu nimic!

luni, 28 martie 2011

Budinca de cartofi cu branza

Nu putea trece week-end-ul fara sa mai gatesc si eu ceva, nu?
Voila!

Ingrediente:
  • 1 kg cartofi
  • 400 g branza telemea rasa (nu foarte sarata si nu foarte zemoasa)
  • 5 oua
  • 50 g unt
  • 100 g smantana
  • 1/2 leg marar tocat marunt-marunt

Preparare:
Cartofii se curata si se taia jumatati, dupa care se pun la fiert cu apa si sare.
Din celelalte ingrediente se face o compozitie, amestecandu-le bine-bine.
Dupa ce cartofii au fiert, se sfarama si se torna peste ei compozitia deja preparata. Le amestecati.
Se pun intr-un vas de yena uns cu ulei sau unt si se baga la cuptor pentru 45-50 minute.
Se poate servi ca gustare, garnitura sau cum vreti voi!

Sa aveti pofta!

Fiu-meu s-a indragostit!

De cate ori o vede la televizor, zambeste strengareste si se ascunde in bratele mele sau ale lui taica-sau! Ba mai mult, vrea sa o pupe, dar pana ajunge el langa televizor, schimba astia imaginea si dau fotbalisti! :P
Ce ma fac? Ce-o sa iasa din el! :)))))

vineri, 25 martie 2011

Vreau si eu un copil...

...ca cei pe care tocmai i-am vazut!
In blocul de vis-a-vis locuieste o familie cu doi copii, un baiat si o fata. Baietelul cred ca este la scoala clasa a 2-a sau a 3-a, iar fetita are vreo 4-5 anisori. Mai devreme mama lor i-a strigat sa vina in casa. In secunda 2 s-au dus acasa!
Vreau si eu un copil asa de ascultator! O sa am? :)

Despre Oameni, cu O mare

Am cunoscut pana acum multi oameni cu adevarat valorosi, oameni deosebiti. Cu unii dintre ei am ramas prietena, cu altii doar pastrez legatura din cand in cand, iar despre altii nu mai stiu nimic.
Am cunoscut de asemenea oameni despre care nu stiam si poate nu voi sti niciodata cat sunt de valorosi ori deosebiti. Oamenii nu se arata asa cum sunt. Nici nu stiu daca este o greseala ori este ceva bun. Sau poate uneori nu ii vedem noi asa cum sunt, chiar daca ei se arata.
Ma bucura insa enorm cand mai descopar lucruri placute, surprinzatoare, frumoase, despre oameni despre care nu stiam ca sunt atat de Oameni!
Fiti Oameni, dragilor! 

Confirmare despre ceapa

Am verificat treaba cu ceapa despre care scriam  aici. Se pare ca este adevarat faptul ca atunci cand esti bolnav, daca pui o ceapa taiata in camera aceasta atrage virusii. David a racit rau. O viroza. A inceput de marti noapte. Miercuri a facut febra 39.2, i-a curs nasul inr-o veselie (avea atat de multi mucisori ca' se ineca si nu putea respira) si chiar a vomat din cauza febrei si a mucisorilor. Am pus ceapa in camera de miercuri. Astazi, la doar 2 zile, este ok. Febra nu a mai facut deloc (iar ieri a avut cel mai mult 38), iar mucisorii sunt din ce in ce mai putini. Prin urmare, tind sa cred ca l-a ajutat ceapa mea din camera. Mai ales ca medicamente nu a luat (in afara de cele pentru febra, cand a fost cazul si ceva pentru gatul rosu-un siropel pe baza de propolis).
Asa ca, am verificat, e buna traba cu ceapa!

joi, 24 martie 2011

Ostropel de pui

Ostropel de pui am mai facut pana acum, dar azi am modificat reteta pe care o aveam. Ca de obicei! :)
Nu de alta dar reteta veche "prevedea" prajirea pulpelor de pui in prealabil si executarea unui sos ce continea vin, iar eu vreau sa-i dau sa pape si lui David din mancarica asta. Asa ca...

Ingrediente:
  • ulei masline (vreo 3-4 linguri, cred. Eu am pus la ochi.)
  • 1 ardei gras rosu
  • 1 capatana usturoi
  • 3 cutii rosii decojite (puteti folosi si rosii crude cat de multe vreti in functie de cum va place sosul- mai gros, mai subtire, mai acru, mai putin acru)
  • 7 pulpe superioare de pui
  • sare, piper, tarhon, cimbrisor 

Preparare:

Se pune la fiert ardeiul taiat cubulete cu ulei de masline si apa. Se adauga usturoiul pisat si facut un fel de mujdei.
Dupa vreo 15 minute se adauga pulpele de pui si condimentele.
Dupa inca vreo 10 minute se adauga rosiile taiate cubulete si se lasa la fiert. Cam in jumatate de ora mancarea este gata.

Pofta mare! 

PS: Nu pun poza pentru ca mancarea este inca la fiert. :)

Fara comentarii!

Dati click pentru imaginea marita!

miercuri, 23 martie 2011

Azi, trista

Azi sunt trista pentru ca David a racit. Azi noapte nu mi-a dormit deloc bine si l-a luat raceala. Are multi mucisori si a facut si febra. pe langa asta evident ca sunt obosita din cauza nesomnului de azi noapte. Si faptul ca e atat de frumos afara si nu pot iesi cu el ma enerveaza la culme!
In alta ordine de idei, treaba cu vacanta e aproape stabilita. Am primit cateva oferte si ne-am cam hotarat. Mai asteptam o ultima oferta. Oricum, saptamana viitoare vom face rezervarea.
Cam atat pentru azi caci nu sunt deloc in toane bune. Sper sa-si revina copilul cat mai repede.

marți, 22 martie 2011

Nu lasati creierul sa balteasca in sucul propriu!

Acum ceva timp, vreo trei saptamani - o luna de zile, dupa ce m-am reapucat de scris pe blog, am decis sa imi actualizez si CV-ul. Nu se stie niciodata din ce parte bate vantul, prin urmare e bine sa fii pregatit.
Stupoare! Nu stiam ce sa scriu. Nu stiam sa-mi descriu atributiile de la actualul loc de munca (este vorba de locul de munca de la care am intrat in concediu de maternitate). Eram efectiv blocata. Nu in engleza, blocata. In romana!!!! Si mi-am spus ca m-am prostit rau, ca s-a terminat cu viata mea profesionala si ca atunci cand va trebui sa ma intorc la birou nu voi mai sti sa fac nimic. 
Astazi am constatat insa ca "deprinderile" au inceput sa revina. Mi-am completat CV-ul aproape in totalitate si, mai mult, am inceput sa caut informatii despre activitatea pe care o prestam inainte de a-l avea pe Taz. Am realizat insa cu ocazia asta ca statul acasa, lipsa de activitate intelectuala (pentru ca de multa vreme viata profesionala nu a mai existat si nici altceva in afara "meseriei" de mama nu prea am mai facut) te prosteste rau. Da' rau de tot!
Ma intreb ce as fi facut daca cineva m-ar fi pus sa fac un CV al vietii mele??!! O sa incerc sa vedem ce iese. In felul asta mai pun creierul sa lucreze!
Spor la lucru va doresc!  

luni, 21 martie 2011

Targul de turism

Am fost sambata la Targul de turism de la Palatul Parlamentului.
Dupa ce am cautat intrarea in parcare, invartindu-ne in jurul minunatei cladiri ca niste capiati (pentru ca nu erau indicatoare, evident), am gasit-o in sfarsit si am constatat ca era un preafrumos rand de masini, intrucat parcarea era plina si nu mai aveai unde intra. Asta fiind in jurul orei 11 dimineata, maxim. Am parcat in cele din urma undeva, pe un trotuar si ne-am avantat la cautat.
O harababura generala de agentii de turism asezate alandala, in toate cele nu mai stiu cate camere.
Pliante peste pliante, dar nimeni nu dadea o punga. Mi-a atras atentia o agentie ce parea mai rasarita si care atasat de pliante avea si un pix. Nici nu am apucat sa pun bine mana pe acel pliant ca s-a infiintat in fata mea o "madmoazela" (scris intentionat asa) care mi-a spus ca ei ofera sejururi la nu stiu ce hotel de lux, cu nu stiu cate stele, din nu stiu ce tara. Am fost atat de socata de aparitia ei brusca, incat nu am retinut nimic din ce a spus si am luat mana de pe pliant in urmatoarea secunda (ceea ce probabil si urmarea don'soara). O fi zis ca nu am eu fata de luxul lor si atunci de ce sa le iau pixul?!
In fine, una peste alta, lui Taz i-a placut plimbarea cu tricicleta prin minunatul targ, noi am adunat pliante si azi dimineata am lansat si cererile de oferta. Astept roadele muncii acum. :)

O saptamana usoara sa aveti!

vineri, 18 martie 2011

Mancare de legume cu pui

Nu v-am mai spus de cateva zile ce am mai preparat eu de ale gurii asa ca, este momentul! Mai ales ca vor aparea din ce in ce mai multe legume de acum incolo. Doar a venit primavara!
Ieri am facut o mancare (tocanita) de legume cu piept de pui si cativa ficatei tot din minunatul pui.

Treaba sta cam asa:

Ingrediente:
  • 2 cepe
  • 3-4 catei de usturoi
  • 2-3 ardei grasi
  • 2 dovlecei
  • 2-3 cartofi
  • 1 conserva rosii decojite 
  • 1 piept de pui dezosat (cam la jumatate de kg cred) taiat cubulete 
  • ficatei de pui (cati doriti sa mancati)
  • sare, piper, cimbrisor, maghiran (dupa gust)
  • verdeata
Preparare:
Lagumele le-am taiat pe toate bucatele. Fiecare le taie dupa gust, mai mari, mai mici. Ale mele sunt medii. :)
Am pus ceapa si ardeiul cu ulei si cam doua cani de apa la fiert (nu le calesc pentru ca doare stomacul de la caleala si in plus ii mai dau si lui Taz sa pape). Dupa ce s-au inmuiat suficient, am adaugat dovleceii, cartofii si carnita (toata). Am mai adaugat putin apa (vedeti si voi daca este cazul) si am lasat la fiert vreo 40-50 minute, ca sa fiarba cum trebuie.
Am adaugat conserva de rosii si condimentele si am lasat sa mai fiarba vreo 10 minute. La sfarsit am pus verdeata si gata-i papica!

Sa aveti pofta!

joi, 17 martie 2011

Osteoporoza, "boala tacuta"

Pot spune ca in ceea ce priveste sanatatea mea si preventia diferitelor boli sunt ignoranta. In proportie de 70% nu imi bat capul cu asta. Evident ca nici despre osteoporoza nu am fost interesata prea mult pana acum, evident ca auzeam ca este o boala grava, dar toate imi treceau pe la urechi si atat. Nu ca as fi singura in aceasta situatie. Se pare ca Osteoporoza este o boala ignorata, subdiagnosticata si subtratata in general, desi milioane de oameni sufera de aceasta maladie.
Ei bine, iata-ma citind despre aceasta boala mai multe articole, ca urmare a faptului ca mama a fost diagnosticata ieri ca avand Osteoporoza. Si ce am aflat nu mi-a placut deloc, ba chiar m-a inspaimantat putin.

Se pare ca Osteoporoza este o boala "tacuta", nedepistata in general pana la prima fractura avuta. Este o boala ce poate aparea dupa 45 de ani dar si mai devreme in unele cazuri.  Ea se caracterizeaza printr-o densitate osoasa scazuta care duce la deteriorarea tesutului osos. Ceea ce inseamna ca avem un sistem osos extrem de fragil si ca suntem expusi oricand la riscul unei fracturi.
Osteoporoza este mai frecventa in cazul femeilor (1 din 3 femei), dar apare si in cazul barbatilor (1 din 8 barbati).

Cum o prevenim? Printr-un mod de viata cat mai sanatos. Printr-o alimentatie bogata in calciu (lactate, branzeturi, legume proaspete), prin miscare fizica zilnica de minim 30 de minute, prin evitarea fumatului si a consumului excesiv de alcool. Aici gasiti cate ceva despre regimul alimentar si osteoporoza.

Cum o depistam? Prin masurarea densitatii minerale osoase (DMO), o metoda nedureroasa ce consta in scanarea densitatii sistemului osos (sper ca m-am exprimat corect).

Despre  riscul de mortalitate in cazul fracturilor si al acestei boli in general nu mai scriu, ci va las pe voi sa aflati singuri. Tot ce mai pot spune este ca institutiile statului ar trebui sa contribuie mai mult la o mai buna educatie sanitara a tuturor, si in special a copiilor, care dupa parerea mea sunt mult mai expusi decat am fost noi (ma refer la generatia mea) la multe astfel de boli.

Sanatate va doresc!


miercuri, 16 martie 2011

Primavara

A venit primavara si parca nu stiu ce sa fac cu ea. Incerc sa o prind cu ambele maini dari imi aluneca printre degete. E alunecoasa fara florile din pom si iarba verde.

M-am tot gandit cum s-o tin pe loc, unde as putea s-o inchid cu cheia, cum as putea s-o conving sa ramana. Nu-mi iese. Ea tot de capul ei este. Tot ce vrea ea face. Exact ca fiu-meu.
Spune c-o sa stea putin caci o goneste vara de la spate.
Atunci macar sa trimita ploile in alta tara. Sau in alt oras.
Eu o vreau cu flori in pomi si soare bland.

Acum realizez (sau am mai realizat?) ca daca ar fi sa aleg un anotimp in care sa ma transform, Ea ar fi. Primavara!

Bine a venit!

marți, 15 martie 2011

Tricicleta

Azi n-am avut timp!
Am cautat tricicleta pe net intr-o veselie si pana la urma am agatat una din piata. Nu sunt absolut incantata de ea, dar avand in vedere ca Taz se plictiseste repede si probabil nu o vom folosi foarte mult, e ok.
S-o folosim cu placere!

PS: Scuzati gura astupata dar abia se trezise din somn si nu l-am dezvatat inca de tot de suzi.

luni, 14 martie 2011

Cum a fost week-end-ul?

Ati avut un week-end frumos? Noi da. Exceptand momentele destul de dese de nervi si rasfat ale lui Taz, fireste.
Sambata a implinit 1 an si jumatate. Acum, cand ma uit in urma, nu stiu cum a trecut timpul asta. Mi-aduc aminte ca implinise 3 luni si vorbeam cu taica-sau pe balcon:
Tati: oare cand o creste si copilul asta?
Eu: o sa creasca. Nu vezi ca a facut 3 luni? (dar numai eu stiu ca nu eram atat de "optimista" in interior!).

Iata ca a trecut. Si a crescut. Si ne face varza pe amandoi deja. Si tot ne dorim sa creasca si mai mare. Si mai mare. Sa mergem la gratare, la munte, la petreceri. Parca vad ca maine-poimaine implineste 6 ani si il dam la scoala, peste inca putin timp intra la liceu, apoi la facultate (ma rog, daca n-o vrea sa se faca mecanic - nu ca as avea ceva cu mecanicii dar sper totusi sa mearga la facultate :)... si uite asa a trecut viata noastra iar el se va insura, va face copii si va astepta ca acestia sa creasca. Da.

Cum spuneam, am avut un week-end frumos. Poate si pentru ca in sfarsit a venit primavara! Ne-am jucat si ne-am plibat in parc, am vazut pe lac "mac-mac", am fost pe la cumparaturi, am avut vizite si ne-am vazut si cu ceva prieteni. A fost fain! Il astept acum pe urmatorul (week-end) sa ne bucuram mai mult impreuna de primavara asta intarziata.

O saptamana usoara si frumoasa va doresc!


Ce facem cand ne plictisim